luni, 17 noiembrie 2008

'Minerii morti, ingrasamant politic'

Marius Nitu
"12 oameni au murit în mina Petrila striviţi de bolovani sau încercând să respire metan în flăcări. De oamenii cu feţele îngropate în praf negru de cărbune a vorbit la TV şi Monica Iacob-Ridzi, o doamnă machiată şi coafată impecabil. Doamna Iacob-Ridzi, cu liniuţă, candidat PD-L în Valea Jiului, a avut de semnalat două aspecte în legătură cu accidentul. Unul, condoleanţele, L-A REZOLVAT REPEDE. Al doilea e mai greu. De ce, dom’le, PSD-ul împarte baloane pe acolo, dezavantajând-o pe dânsa, când tocmai făcea un apel emoţionant, aducător de voturi pe la televiziuni, să se oprească puţin campania? Cum ar veni, morţii cu morţii, candidaţii cu candidaţii. Culmea e că specimenul ăsta de corb-hoitar, care se hrăneşte din suferinţele provocate de o tragedie, nici măcar nu e singur, a fost doar mai puţin abil..."

***
asta mi-a adus aminte de o intamplare dureros de haslie de la alegerile locate de acum cateva luni cand intr-o comuna (nu mai retin numele), PSD'ul aflat la putere a vopsit un gard in rosu...a doua zi gardul era portocaliu si a inceput o ceara ca in curtea scolii pe tema culorii acestuia, PSD'istii acuzandu-i pe cei de la PD-L ca au revopsit gardul in culoarea parditului lor pentru a influenta electoratul...acestia s-au aparat spunand ca cei de la PNL au vopsit gardul in galben dar fiindca rosul nu se uscase, culorile s-au amesteca si a iesit portocaliu.
...asta e tara in care traim...si astia sunt conducatorii...

TE DUCI LA VOT??

mesajul meu pentru politicieni:



*primul si ultimul post legat de prostia(campania) electorala

13 comentarii:

  1. Marius, daca imi permiti sa iti zic asa , eu am o intrebare pentru tine, te duci la vot? daca da atunci poti comenta, daca nu, si acest mesaj este pentru toti cei care nu se duc la vot, sa numai comentezi. atata timp cat tu nu iti exercitezi dreptul la vot numai comenta prostiile facute de altii. daca te duci da ai dreptate aceste cacaturi electorale care se fac de fiecare data la alegeri sunt de condamnat, dar eu nu inteleg de ce aduci aminte de mineri care au murit? sincer acum nu te supara pe mine dar eu nu inteleg mesajul tau trimis ce treaba au minerii cu alegerile?? imi pare rau razvane dar acest mesaj nu ce cauta pe blog ... asta e parerea mea si pot sa scriu mult si bine de ce si cum...

    RăspundețiȘtergere
  2. si referitor la intrebarea ta ... DA ma duc la vot ...

    RăspundețiȘtergere
  3. am inteles razvane ce ai facut tu aici ... mi s-a parut mie articolul prea bine scris si am facut cercetari si am dat click pe numele lui Marius si am observat ca e de la un ziar .... in fine nu sunt de acord in continuare cu el si nici cu tine .... asa ca imi pastrez ideile si gandurile. ... oricum sincer nu are ce cauta articolul pe acest blog

    RăspundețiȘtergere
  4. Raducu...un blog altfel...ai uitat?:D ideea e ca nu e vorba de minerii ACEIA ci de cei care au murit acum cateva zile....iar asta e un motiv de a se face campanie electorala...lucru care ma dezgusta teribil si tot circul si balacareala din ceea ce inseamna campanie!!! (m-am uitat la cateva emisiuni de gen zilele astea. mai mult din curiozitate si am fost total scarbit) NU MERG LA VOT pentru ca nu am pe cine sa votez...pur si simplu...sa merg si sa alec intre o para stricata, un mar stricat, o gutuie stricata sau un cacat??? NU MERSI!!! la locale am fost si am votat Oprescu...pentru sector n-am votat din acelasi motiv...NU AVEAM PE CINE!!! sa ma duc sa votez CE? Pe Luminita Anghel? Florin Calinescu? Zmarandescu? sau politicienii "consacrati"???

    e strict parerea mea...iti respect si eu parerea si te apreciez ca vei face efortul de-a merge la vot...BRAVO! nu eu sunt exemplul corect...recunosc ca tu esti! doar ca "meniul" nu ma convinge sa "mananc" oricat de foame mi-ar fi...

    tocmai de aceea am sp ca e primul si ultimul post legat de campanie!!!


    p.s: acum am TV deschis pe A3 si tocmai au spus ca au mai scos 4 victime din mina :( TRIST! FOARTE TRIST!!! si de țața aia o doare de baloanele rosii...

    MA PIS PE EA DE CAMPANIE!!! cand e vorba de oameni...pai sa fim OAMENI!!!


    p.s 2: scuze de limbaj(mai citesc si minori)..atat al meu cat si al versurilor celor de la Parazitii dar astia nu merita atceva!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. da iti respect parerea stiu prea bine la ce te referi... "meniul" de anu acesta e de tot cacatul si stai calm ca stiu eu pe cine sa aleg sau nu o sa aleg ... dar dreptul la vot mi-l exercit .... referitor la ultimul p.s e o tara libera te exprimi cum vrei cum simiti .... eu sincer te sfatuiesc mergi la vot ca sa nu te miri ca poate peste ani vei descoperii ca intr-un an tu ai votat cand defapt erai la munte :) ... sper sa intelegi ce am zis ... eu cred in mizeriile astea...

    RăspundețiȘtergere
  6. Radu sunt de acord cu tine ca fiecare dintre noi are dreptul la vot dar stii care e marea diferenta intre toti mincinosii care fac politica?Unii mint frumos si fura discret,iar altii fura pe fata!!! si atunci pentru ce sa mi exercit dreptul la vot?ca sa aleg o persoana in ale carei bolboroseli nu cre???ca sa aleg pe cineva care stiu ca va fura tara asta iar??? platesc taxe,impozite si respir aerul lor poluat zilnic si asta nu o sa se schimbe chiar daca eu merg la vot!!! si am dreptul sa comentez ,chiar daca nu votez.E DREPTUL MEU INTR O TARA CU REGIM DEMOCRATIC..e dreptul meu sa nu votez si e dreptul meu sa cred in principiile mele si nu ale lor!!! sunt cetatean roman dar nu ma las indoctrinata cu prostiile din politica romaneasca!

    RăspundețiȘtergere
  7. draga anonimule, nu prea imi place ca nu stiu cu cine vb adica nu iti cunosc un nume,, dar o sa te numesc anomnimul .:D si tu ai partea ta de dreptate... dar daca nu votezi dc sa comentezi?
    adica lasa ma sa mearga altii sa aleaga pentru mine si vad eu ce iese... daca nu imi convine ies in strada sau stau si ma plang...sau stau cum am stat si pana acum... eu la asta ma refer ... mergi voteaza ... anuleazati votul daca nu ai pe cine vota .... dar voteaza ... numai tu esti in cabina aia... de aia s-a murit la revolutie ca sa putem alege sa votam... acum o sa imi zici ca nu am pe cine te cred... stiu cine candideaza stiu ca nu am pe cine sa aleg dar merg la vot ... vad eu pe unde pun stampila...pe titlu pe pagina alba...dar votez... nu conteaza cum si in ce fel... in afara se traieste mai bine toti zicem asta si vedem .. de ce?? pentru ca acolo daca nu le convine in strada ies in strada si se plang oamenii simpli care ei conduc nu sindicatele, nu politiceni...dar la noi ies in strada pusi de sindicate nici nu stiu de ce sunt acolo ... la cei din afara e ca o mica rascoala ... la noi nu o sa vezi asa toti ne plangem in fata monitorului, din fotoloiu sau la tv...nimeni nu ma ia atidutine...dc ca le e frica... astept reactia voastra si apoi mai comentez

    RăspundețiȘtergere
  8. Numele meu e Roxana si sper sa nu te superi pe mine daca ti zic ca traiesti intr o alta Romanie,diferita de cea pe care o vad eu zi de zi..mi e greata si mi se face tot mai scarba de cate ori ascult un discurs pe teme politice.nu am nimic impotriva votului si respect persoanele care au curajul sa se minta ca pot sa schimbe ceva prin votul lor! dar stii care este adevarul?ei au furat,fura si o sa fure mereu indiferent unde pun eu stampila.si inca o chestie,pe nimeni nu o sa intereseze ce probleme au oamenii de rand..pt ca e mult mai dureroasa pana de cauciuc de la unul din Porche-urile pe care le conduc.so...you'd better open your eyes!

    RăspundețiȘtergere
  9. sunt incantat sa te cunosc roxana si repet ... respect decizia fiecaruia nu vreau sa credeti ca nu inteleg ce spune fiecare ... dar eu te intreb altceva acum daca esti asa scarbita de aceasta tara, pe care noi nu stim cum sa o facem frumoasa, de ce nu pleci?? Spania, Italia, Franta, Austria?? din ce observ esit o fata despteapta stii o limba staina ... pleaca din tara daca nu iti place.. e mai usor asa au facut multi si se pare ca o duc mai bine sau mai putin bine ... multi zic ca e mai bine ca aici... daca tu tot te plangi incearca sa faci ceva ... si numai tu toti trebuie ... nu va inteleg de ce nu vedeti un viitor aici ... ce aici nu se castiga bine? ba din contra se castiga dar nu stim noi sa profitam ... si nu prin spaga ca sa te angajezi ... am destui prieteni care au reusit in tara la noi au invins sistemul ... cum au reusit ?? au luptat pentru dreptul lor, s-au zbatut si nu au comentat din fara monitorului, presa, tv au cautat sau documentat si au invins sistemul, tu, eu razvan de ce nu am reusii??? eu iti sugerz ... fa un mic efort mergi la vot, nu conteaza ce votezi, numarul de la pagina, dar nu lasa pe altcineva sa voteze in locul tau mai bine zis... stai linistita ca stiu ce gandesti tu .... cu ce va ajuta votul meu .. cu nimica .... problema e ca asa gandesc inca 6 mil de oameni si nu e bine ... pentur ca aia 6 mil de oameni daca ar pune stampila pe un acelasi candidat care sa zicem ca e corect ar schimba ceva... dar multi prefera sa bombane si sa tasteze... nu vreau sa o iei personal chiar daca am fost un pic cam dur in exprimare ... sper sa nu te superi si daca te-a deranjat ceva imi cer scuze...

    RăspundețiȘtergere
  10. stai linistit scumpule ca nu m a deranjat nimic,pentru ca eu nu bombanesc,mi am sustinut opinia in nenumarate randuri si am sa o fac in continuare,fara sa mi fie frica de ce ar putea crede cei din jur.si tara in care traim e foarte frumoasa,peisajul politic si cel din mass media sunt cele care o dezavantajeaza..si crede ma pe cuvant ca sunt capabila sa mi gasesc loc de munca fara spaga.eu mi am exprimat opiniile referitoare,strict,la politica.nu o sa ma convinga nimeni,niciodata sa merg sa votez ceva in care eu nu cred.cunosc personal politicieni si am asistat la un accident de circulatie in care a fost implicat un om politic care a calcat o doamna in varsta si a coborat din masina doar ca sa vada daca e zgariata.pe doamna respectiva tot eu am transportat o la spital,ptr ca domnul in cauza avea o intrunire..asa ca nu veni tu sa mi spui mie de politicienii romani!

    RăspundețiȘtergere
  11. ba bombani ca nu iti convine ce se intampla in viata politica... nici mie nu imi convine si crede-ma ca sunt scarbit nu de un an, doi, mereu am fost de cand ma stiu nu am suportat politicieni si nu o sa ii suport, dar daca nu se ia atitutine nu se va ajunge la nimica, ba din contra se va inrautatii situatia ... asta e problema la multi dintre noi le convine sa comenteze dar atitudine nu se ia.. uite de exemplu tu draga mea nu iti convine ce se intampla in viata politica, de ce nu iei atitudine? si nu numai tu toti celor care nu le convine..stii de ce pentru ca suntem un popor de oameni comozi dupa 89... multi acum gandesc ca cei care au murit in 89 au murit degeaba... daca nu se murea atunci iti garantez eu ca acum ne pregateam pentru parada din august, ii scriam poezii lu iliescu sau altui presedinte si tot asa... trebuie luata atitudine ... ai luat atitudine ? te mai intreb inca o data .... pana acum nu vad si nu cred ca vei luat atitudine prea curand... parerea mea ...

    RăspundețiȘtergere
  12. DATI-MI VOIE!!!

    Nenea IANCU mereu prezent...dragii mei. tovarase Radu, scumpa mea Roxana, deja vorbiti de lucruri diferite.

    unu despre votul in sine iar celalalt despre politicieni!!!

    1. Votul e ceva democratic...da Radule ai dreptate, ar trebui cel putin anulat tocmai pentru ca in tata asta SE FURA TOTUL..inclusiv votul!
    2. Clasa politica nu merita nici cel mai mic efort!!!
    3. Radule, ai tot zis ca ma plang, ca ne plangem...NU MA PLANG!!! pur si simplu nu ma intereseaza!!! ATATA TOT!!! detest politicienii, dar NU MA INTERESEAZA!!! orice atitudine as lua, rezultatul e acelasi...cu stampila decizi doar cine sa ia bucata mai mare de cascaval...NU MS!!! Nu ma plang dar nu ma duc la vot!!! inclusiv daca imi anulez votul...rezultatul e acelasi..cu un nr mai mic de voturi, o sa iasa cineva...chiar daca mi-l fura mie...o sa iasa acelasi sau altu...NU CONTEAZA...rezultatul va fi acelasi!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. daca i-au decat eu atitudine nu rezolv nimica, sau doar tu razvane, sau doar roxana... trebuie sa luam mai multi atitudine ... si oricum chiar daca zici ca nu te plangi, nu e chiar asa ca daca nu te-ai plange sau exprima nu ai mai discuta despre asta ... dar de ... e ...un blog altfel... asa ca totul e posibl si vreau sa inchei si eu cel putin in seara asta si il citez pe badea: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul" Seara buna in continuare

    RăspundețiȘtergere