duminică, 29 iunie 2008

Donde!



mandinga-donde


*nu's fan Mandinga, dar melodia asta (si mai ales clipul) chiar merita!

sâmbătă, 28 iunie 2008

intre alb si negru, eu vad....!!!


POEZIA SI POETUL*

Cantecele toate-n sine
Au la baza poezie,
Ca sa intruneasca bine
S-a format si-o melodie.

La inceput versuri erau
Glumele si ghicitori,
Iar batranii toti spuneau
Proverbe si zicatori.

Toate aveau la baza lor
Cate-un pic de poezie,
Versuri bune din popor
Pornite din temelie.

Poezia ia fiinta
Da culoarea mult dorita
Ea revarsa frumusete
Facand viata fericita

Poezia-i noutate
Despre tot ce ne inconjoara
Ganduri bune si curate
Ca floarea de primavera.

Cu talent si maiestrie
E-nzestrat acel poet,
Care cauta sa sccrie
Mai frumos si mai corect.

...........................Emil Sardare



*nu are nici o legatura cu mine, doar bunicul...atat!

vineri, 27 iunie 2008

Dimineata!

…o noapte lunga si plictisitoare, in care nesomnul a invins. O dimineata absolute normala: lumina, caldura, aceleasi matinale plicticoase la tv, gunoierii nu au intarziat (nici zgomotul facut de ‘oamenii munciii de jos’), imi beau cafeaua singur (cappuccino, nu beau cafea) ca de fiecare data, imi admir colectia de 4 sticle de bere (ce-as bea un vin…chiar ar merge un vin rece si obligatoriu rosu), stau la trecerea timpului.

Aseara am invatat ceva, sau am aflat ceva…am aflat ca si e-mail’ul are farmecul lui, am cunoscut emotia primirii unui mail si totodata placerea expedierii unuia! Probabil ca este aceiasi placere de acum ceva ani in urma, cand parintii nostrii primeau si trimiteau scrisori (alea clasice, scrise de mana, in plic cu timbru si bagate in cutia postala...eu nu am primit niciodata si i-am trimis doar lui Mos Craciun! o fi primit-o:-?). M-am trezit cu speranta primirii altei scrisori (electronice) insa…e normal, lumea mai si doarme uneori!

In rest...toate bune si la locul lor. Azi am examen, azi scap cu totul de facultate pentru mai bine de 3 luni. Idea e ca azi am activitate; de 4 zile nu am iesit din casa (decat pentru paine, apa-bere-sifoane….chestii dastea) si asta m-a molesit si mi-a dat o stare tare aiurea…asa ca azi am activitate nu gluma...si maine…si sper tot restul vacantei sa am ceva de facut (vreau la tara, acolo intram in casa cand dormeam si ieseam imediat ce ma trezeam…si, pe bune ca nu ma plictiseam)!

Va cam las...ceasca de bautura aromata s-a terminat, gunoierii au plecat si odata cu ei s-a lasat linistea ‘in cartier’, pana si Brenciu a incetat sa-mi mai cante…ma duc sa ma impusc...
Pa!

joi, 26 iunie 2008

Viata!



”Mergi cu incredere in directia visurilor tale. Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o.” (Henry David Thoreau)

miercuri, 25 iunie 2008

MiAU

… miau salut! Sunt matul lui Razvan (R). Si daca el n-are inspiratie astazi m-a lasat pe mine să miaun – pardon, scriu - povestea vietii mele. Eu sunt cel mai frumos si mai nefericit pisic din…curte. Ca nu mai cunosc si alti pisici să stiu cum le merge lor.
Ma ocup, in curte cu protejatul porumbului...de rozatoare (prind soareci). Si cand vine pe la mine ii dau de lucru lui R ca sa il mentin in forma, nu de alta...ca la bloc ’o duce mai rau ca mine’. E o intreagă inginerie să ii dai de lucru lu’ R asta. O sa va spun eu odata...

Sunt nefericit. Pai da, ma exploatează emotional, dar cand am eu chef de un pic de scandal nu ma lasa sa ma manifest. Si ma hraneste cu ’dragoste’, adica vrajeala, in loc sa bage halca de carnita sau macar o conserva de-aia cum mananca pisicile de capitala. Si dupa aia se mira de ce nu il las sa doarma dimineata (asta cand reusesc sa ajung in casa). Da ce, viata e facuta sa doarma? S-a nascut obosit?
Eu am cu R o relatie foarte buna, care se bazeaza pe bataie. Adica oriunde ne intalnim prin curte ne caftim. De cele mai multe ori sar eu la bătaie, ca R e pai pasnic de felul lui (cel putin cu mine). Dar daca cumva eu uit, imediat ma provoaca el si se pune de o batalie pe cinste. Nu imi place un lucru, R nu luptă cinstit: nu ma lasa sa il zgarii. Eu il las sa ma zgarie(desi nu o face niciodata si nu inteleg de ce ), el de ce nu ma lasa?
Are omu si parti bune. E barbat adevarat. Nu ma bate niciodată cand sunt la podea, doar cand sunt undeva la inaltimea lui (pe masa, pe masina…). De obicei cand ma bate din proprie initiativa mă anunta: “Dă-te jos! Jos futu-ti…”. Si dupa ce ma anunta eu ma asez in pozitia de luat bataie ca sa nu pierdem timp cu formalitatile, si i-au vreo doua, dupa care vad ca nu are simtul masurii si o sterg.

Ah am uitat sa ma prezint, ma cheama...cum ma striga, nu am un nume stabil...la inceput mi-a spus Banel (cata inspiratie), dar mi se mai spune Balanel,Tarzan, Pisoi, Bai, Jigodie, etc - functie de context. Mai nou si Mau ( lu’ R ii e cam foame si mananca ’i’-ul) Sunt motanel si am cam 2 ani. Locuiesc aici de cand m-am nascut. Aveam si doua surori mai mici cu un an care au disparut subit...si tocmai pe R il banui de ceva necurat la mijloc, dar inca, caut dovezi! Sunt cel mai frumos si cel mai destept si cel mai cuminte pisic (pe cuvantu meu)!
As mai putea sa va spun cate ceva mai picant despre R, dar nu cred ca e deontologic, si ma lasa asta sa mor de foame dupa aia (si asa de cand a intrat la ASE si e mare economist a inceput sa faca practica pe mancarea mea)

Un pupic umed si rece pentru toate cititoarele! La baieti, o zgarietura!

LA MULTI ANI CRISTI!


LA MULTI ANI VERE!
Sa fi fericit si iubit!
...si sa ne facem noi "mari" cat mai repede...
vrrrrrrrrruuuuuuummmmmmmmmmmm

marți, 24 iunie 2008

Mi-e sila!

Mi-e sila de oamenii care conduc tara asta...

Bai nene...cum e posibil ca in secolul XXI, intr-o tara care se vrea europeana, 'edilii' sunt intotdeauna luati prin surpridere!? Cata nesimtire din partea caldurii sa vina si ea tocmai VARA...pentru conducatorii nostrii e cea mai mare lipsa de respect din partea vremii! NU au fost pregatiti cu puncte de prim ajutor, cu rezerve de apa in pietele si locurile aglomerate ale orasului...oameni cad in strada din cauza caldurii, si sunt dusi la spital de alti oameni, salvarile ajung intotdeauna prea tarziu (...vezi'doamne traficul e de vine...si cine e de vina pentru traficul asta?..)
Acelasi lucru se intampla si iarna, cand nesimtita de zapada se gaseste sa cada tocmai in ianuarie...edilii erau la munte, de...tractoarele si materialul antiderapant erau...dar nu unde trebuie! NESIMTIRE CURATA DEM'LE!
De scandalurile interminabile de la Bacalaureat, care nu au putut lipsii nici anul acesta, nici nu mai are rost sa comentez (...probabil ca multi ar psune...i'auite-l ba si p'asta, lui nu i-ar convenii sa stie subiectele dinainte!?..)

Mi-e sila!

luni, 23 iunie 2008

Liberul arbitru faulteaza!

Intr-o zi caniculara, ca asta, ce poti face? Cel mai indicat ar fi sa-ti iei prietenii sa mergi la o terasa sa bei o bere rece. Ar fi ideal. (da stiu...mi-a zis cineva ca idealul nu se atinge niciodata..oare?)

Pe strada vad foarte multi tineri imbracati la costum. Era sa uit. Azi a inceput bacul. Saraci de ei. Am trecut si eu prin asta exact acum un an. Deja mi se pare o gluma. Dar cine sunt eu sa comentez chestia asta? Ei trebuie sa invete si gata! Noi, astia ’mai copti’ ne-am facut datoria!
In alta parte, intr-o intersectie un batranel cerseste. Nu-l văd în fiecare zi. Are vreo 70 de ani, poate chiar şi mai bine. Merge în baston şi se opreşte în dreptul fiecarei masini şi cerşeşte. Nu cred că face asta din plăcere sau pentru că vrea să se îmbogăţească. Ochii lui spun o poveste tristă. Toropit de caldura am încercat să-mi imaginez motivul pentru care iese în stradă. Poate că e înainte de pensie, aia mică pe care o are; poate că soţia lui e bolnavă şi că nu-i ajung banii de medicamente; poate că nici copiii lui nu au bani să-i ajute sau poate că nu vor…poate nici nu are copii...poate… Poate mi-e teama să aflu povestea lui. Sunt lucruri în viaţă care te schimbă la 180 de grade. Sunt emoţii care te cuprind, iar barba începe să-ţi tremure şi lacrimile se proptesc pe pleoapa de jos. Te uiţi cum alţii nu au grijă de apropiaţi, iar tu, uneleori simti ca dacă ai putea i-ai lua în braţe şi nu le-ai mai da drumul.
Uneleori, viaţa e nedreaptă. Dumnezeu e selectiv, iar liberul arbitru faultează!

Ce spuneam de berea aia rece?
Hai noroc!

sâmbătă, 21 iunie 2008

Clipesc! Traiesc! Iubesc!

Ultimul lucru pe care am apucat sa i-l spun a fost “Nu te voi uita niciodata. Sa sti ca impreuna vom invinge distanta”. In acel moment ea a clipit, ma sarutat si mi-a soptit la ureche “Asa este! Te iubesc!”

Am fost sa o conduc la plecare. Nu am avut curajul sa ma apropii. Era cu ai ei si incarcau bagajele in masina. Am stat deoparte si i-am urmarit fiecare miscare, fiecare gest, fiecare rasuflare…era minunata! Dupa ce s-a urcat in masina, a deschis geamul si mi-a zambit. Atunci am realizat ca nu i-am cerut numarul de telefon si am alergat grabit spre ea. Dar deja plecase. Am urmarit cu privirea masina mana cand mi-a iesit din raza vizuala si atunci…atunci am auzit o mare bubuitura tocmai in acea directie.
Speriat, m-am gandit ca a facut un accident. Alergam cat putea de repede, camasa care incerca sa ma incetineasca a ramas agatata intr-un pom, ochelarii mi-au sarit de la ochi si imina pompa sangele cu o viteza ametitoare. Inebuneam.

Nu am apucat sa ajung in locul din care auzisem bubuitura. O masina nu m-a lasat. M-a lovit si m-a aruncat in santul de langa marginea drumului. O hoarda de inorogi se stransesera in jurul meu si nu mai aveam aer. Incercam sa le spun ca sunt bine, ca traiesc si sa imi faca loc sa ma ridic…insa nu puteam! Se comportau de parca eram mort, insa eu ii vedeam..sigur traiam..le urmaream miscarile haotice si gesturile disperate ale soferului care ma lovise. Nu ma puteam misca..dar nu eram mort..sigur traiam. Tot ce trebuia sa fac era sa clipesc si sa ii fac sa inteleaga ca sunt bine. Si am plipit. Dar odata inchise, pleoapele ochilor nu au vrut sa se mai deschida…a fost primul moment in care ‘am vazut’ moartea. Urlam de disperare si totusi nu ma auzea nimeni. Nici macar Ea!

Voi credeti ca am murit? Credeti ca viata mea s-s sfarsit aici? Nu oameni buni. Viata mea abea acum incepe. Acum, cand am intalnit fata visurilor mele, nu voi face greseala sa mor, nu o voi parasii asa de repede, nu o voi parasii niciodata. O iubesc si stiu ca si ea ma iubeste! Acolo, departe, unde este! Viata se sfarseste acolo unde incepe uitarea! Eu nu am uitat-o si nu o voi uita niciodata. Chiar daca nu am apucat sa-i iau numarul de telefon, oriunde ar fi Ea, eu o voi gasi!

Am clipit! Am reusit sa clipesc! Traiesc! Iubesc!

In asta cred eu!

*Cred in drumul pe care am ales eu sa il urmez, nu in drumul pe care il urmeaza alti oameni.
*Cred in Dumnezeu si nu ma tem de el, ma tem de oameni.
*Cred in visele mele si lupt pentru a mi le indeplinii. Nu cred in resemnare.
*Am incredere in persoanele apropiate mie, si in mine. Nu am incredere in destin.
*Am incredere ca va veni ziua cand voi fi fericit cu adevarat. Incredere deplina.
*Cred ca acolo, undeva, exista o persoana care ma iubeste si pe care o astept in viata mea. Trebuie doar sa ma strige.
*Cred in cer. Nu cred in soare…si nici in luna.
*Cred ca ingerul meu nu ma va parasii niciodata. Nici chiar atunci cand voi gresi.
*Cred in libertate deplina. Nu cred in ‘datorii civice’ sau ‘sentimentale’.
*Cred ca voi fi un invingator in viata. Si nu voi renunta niciodata sa cred asta.

*Nu ma intereseaza ce crede ‘lumea’ despre mine!

vineri, 20 iunie 2008

'e viata greu in romania'


...si cand ma gandesc ca, 'creatura' asta e ruda cu mine...
:))

miercuri, 18 iunie 2008

Natura noastra!


Mai sti ce inseamna sa te bucuri!? Sa te bucuri de natura si de aer curat!? Sa te bucuri de cantecul greierilor, de zbuciumul brotoceilor si de liliacul care te ameteste!? Sa te bucuri cand stai pe malul apei si ‘asculti’ natura…visezi ca intr-o zi totul va fi asa cum vrei tu si ca viata e cel mai frumos lucru care ti se poate intampla..visezi sa iubesti si sa fi iubit de fata visurilor tale...astepti momentul sa spui SUNT FERICIT!

Nu ma numesc Andrei, Mihai, Razvan, Marius..nu ma numesc decol..pur si simplu sunt! Incerc sa dau un sens imaginii care imi inunda privirea, raului care curge lenes in fata mea, fara inceput si fara sfarsit. Ascult pasartile si broastele care isi canta ‘melodia existentei’ pe malul apei si se ascund de lumina cristalina a soarelui. Ma plimb usor, in sens contrat raului si astept sa se intample ceva...dar nimic. Fac un pas in ritmul in care altii ar face doi..nu ma grabesc! Maine oricum vine, apa curge in continuare si iarba tot verde va fi! Cerul vibreaza. Sunetul ‘muzicii’ imi incanta auzul. Privelistea parca ingheata. In ciuda faptului ca sunt doar eu si natura…nu ma simt singur!

Dar ce stiti voi…habar n-aveti ce simt eu acum si ce vreau sa spun imi bat capul de pomana si pierd esentialul. Gata. Aici se inchide ‘poza’. Pentru voi raul nu mai curge. A secat. Pasarile nu mai canta. Va ataca si va indeparteaza din locurile in care ele sunt ‘stapane’! Nu si pe mine. Eu sunt unul de-al lor…stiu sa le ascult si sa le respect. Natura voastra e formata dintr-o ‘mare’ de betoane. Aerul vostru e produs de esapamentul auto. Al meu de frunzele pomilor. Am spus gata.
Plecati! Imi 'murdariti' natura!

Ultimul drum! Un lucru simplu!

La miezul noptii, cladirea era acoperita in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la fereastra unei garsoniere la parter...
In asemenea circumstante, cel mai adesea claxonam o data sau de doua ori, asteptam un minut sau doua si daca nu iesea nimeni plecam...
Dar am vazut in ultimul timp multi oameni care depindeau de taxi, la acea ora, ca fiind singurul lor mod de transport... Deci am mers si-am batut la usa. ” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.

Auzeam ceva tras de-a lungul holului. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. Un barbat mic de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta un costum sobru, bine aranjat cu o cravata impecabila si o palarie care aducea cu stilul anilor ’40. Langa el avea o valiza mica.

“Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” intreba el.
Am dus valiza la masina si m-am intors sa il ajut. El m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
“Nu e mare lucru” i-am zis eu...“Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
“Oh, esti un baiat asa de bun!” zise el.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
“Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
“Nu este calea cea mai scurta” am raspuns rapid.
“Oh, nu conteza” spuse el. “Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ii erau scanteitori…
“Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat atunci. “Doctorul spune ca nu mai am mult timp…”
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
“Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde el si sotia lui locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans cu fetele. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si statea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima geana de soare se arata la orizont, mi-a spus dintr-odata: “Sunt obosit… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum anevoios si o parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea barbatul. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.

“Cat iti datorez?”a intrebat, in timp ce-si cauta portmoneul.
“Nimic” am zis.
“Asa ceva nu se poate! Tu din ce traiesti?”
“Nu va faceti griji… sunt si alti pasageri” am raspuns.

Aproape fara sa ma gandesc i-am intins mana sa il salut. El m-a strans cu putere..
I-am strans mana si am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchidea… Era sunetul de incheiere al unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea. Si nici altadata. A fost ultima mea cursa. Am condus pierdut in ganduri… Pentru tot restul zile de-abia am putut vorbi.

Ce ar fi fost daca batranelul acela ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura? Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?

Uitandu-ma in urma, nu cred ca am facut ceva mai simplu si mai important in intreaga mea viata.

joi, 12 iunie 2008

Viata!

"Viaţa este o sumă de oportunităţi. O sumă care tinde spre infinit.
O POVESTE DE DRAGOSTE CA IN BASME.
Viaţa înseamnă mai mult decât un cap plecat şi o privire plină de regrete. Viaţa este tot ceea ce avem mai bun. Si atunci de ce să renunţi la visul tău? Pentru ce sau pentru cine? Se merita să îi vezi pe alţii cum îşi ating obiectivele în timp ce tu îţi faci griji? Lacrima pe care ai vărsat-o ieri este zâmbetul zilei de mâine. Este experienţa care te-a întărit şi care ţi-a tras perdeaua de pe ochi. Ţi-a deschis drumul către victorie. De tine depinde dacă te focusezi pe un avion care cade sau pe cele câteva zeci de mii care aterizează în siguranţă. Tu decizi dacă îţi păstrezi calmul sau te enervezi. Tu decizi dacă le permiţi altora să îţi trăiască propria ta viaţă.
Eu nu le voi permite!"


Nu mai stiu de unde am textul asta dar l-am gasit salvat intr-un folder mai vechi...

Viata!

sâmbătă, 7 iunie 2008

O calatorie cu trenul! "Viata nu-i o curva!"

Uneleori ma intreb de ce traim!? Care e rostul nostrum pe pamant!? Oricum sfarsitul va fi acelasi…ne vom intoarce in pamantul din care am fost facuti, asa cum spune religia! Atunci oasele de ce nu putrezesc? Ele din ce sunt facute? Bine conservate, ele pot exista in aceiasi forma mii de ani.
Ma gandesc uneleori ca viata e doar o stare de tranzitie intre nastere si moarte…un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren…esti fericit daca prinzi locul de la geam, la clasa 1…altii sunt necajiti ca au ramas in picioare pe culoar si altii nici pe scara nu au apucat sa se urce, au ramas pe peron asteptand un alt tren. Insa fiecare om din acest tren uita ca el nu duce nicaieri. Cel care a ocupat un loc la fereastra este egal cu cel care sta in picioare si la fel de egal cu cel care va venii cu urmatorul tren. In cele din urma toti se vor intalni in acelasi loc..in desertul in care pana si sinele trenului se transforma in nisip.
Viata e un targ. Un targ in care vinzi si cumperi. Multi ar spune ca absolut totul se poate cumpara. Eu nu sunt deacord! Nu m-as vinde niciodata, pentru absolut nimic. Demnitatea si onoare sunt cele mai sfinte lucruri care ii pot ramane unui om…si iubirea. Iar astea nu se cumpara. In tranzitia noastra de la nastere la moarte nu trebuie sa fi "curva"! Fi demn in fata banului…fi demn in fata destinului tau..si lupta pentru a ti-l indeplinii atunci cand esti sigur de el...dar nu te vinde!

Oare doar eu si Chilian am ramas singurii care suntem de parere ca viata nu-i o curva?




Florin Chilian - Viata nu-i o curva!


Dovedeste-mi ca nu e asa!

joi, 5 iunie 2008

Suflet de artist' (2)

Mintea mea nu e aici! E acolo unde poate gasi ceea ce ii trebuie...acel lucru de care are nevoie sa se ‘hraneasca’..arta!
Trebuie sa vezi in fiecare lucru ce te inconjuara, arta. Sa asculti ‘muzica’, sa vezi dincolo de materie si sa intelegi miezul. Te-ai gandit vreodata ca o piatra aruncata intr-un lac e mult mai mult decat o greutate atrasa de gravitatie!? Te-ai gandit ca acele cercuri ce se formeaza in jurul ei sunt strigatul de disperare al apei lovite cu brutalitate de piatra aruncata de tine!? Daca eu stiu ceva ce voi nu stiti, este alest lucru…eu vad dincolo de materia care ma inconjoara. Asa cum un claustrofob se teme de spatiile inchise, vede in fiecare zid un pericol pentru existenta sa…asa un suflet de artist vede poezie in tot ceea ce il inconjoara. Crezi ca exista intrebare fara raspuns!? Nu! Dar cu siguranta exista intrebari la care am dorii sa nu stim raspunsul...ne e teama de acel raspuns! De ce? Tocmai pentru ca il cunoastem!
Auzi? Simti vibratia? E sunetul ce, uneleori il aud inainte de culcare, alteori ma trezesc cu el si de cele mai multe ori il ignor. E un sunet atat de puternis si de asurzitor incat ma intreb daca nu cumva sunt nebun? Sunt singurul care il aud? Sunt singurl care vede dincolo de frontiera materiei? De ce? Lumea e plina de contraste. Orice lumina isi are originea tocmai in opusul ei..in intuneric! Tu crezi in Dumnezeu? Eu cred! Stiai ca noi credem intr-o divinitate ‘a binelui’ tocmai de teama existentei opusului..existentei divinitatii ‘raului’? Asta e lumea in care traim. Se imparte intre ‘alb’ si ‘negru’. De tine depinde daca poti vedea dincolo de aceste ‘bariere’.

Si eu? Eu sunt opusul existentei mele? Sau opusul inexistentei in care voi ajunge? E o intrebare de al carui raspuns ma tem!

Noapte buna!

Hristos s-a inaltat!

miercuri, 4 iunie 2008

Boala grea!

La ce ma refer?

GELOZIA. Personal, buba asta pe creier mi se pare cea mai daunatoare intr-o relatie. Si nu sunt deacord cu cei care afirma ca gelozia vine din iubire. NU! Gelozia vine din neincredera in partener, iar asta sigur nu e iubire.

De la alinturile si dulcegariile unei relatii frumoase se ajunge la o semiteroare si nesiguranta continua.
De la “ce-ai mai facut iubita mea astazi” se ajunge la “da’ cu cine te-ai mai vazut azi?”; de la “vezi ca-ti suna telefonul” se ajunge la “da’ cine te suna iar?!”; de la “eu m-as duce la meci” se ajunge la “daca io ma duc la meci tu stai acasa sau iesi in oras?”… si tot asa.

Nu schimbarile in sine sunt cea mai mare problema, acestea vin inevitabil odata cu trecerea timpului, dar conteaza in ce te scimbi, conteaza ca prin gelozia ta ajungi sa-ti bagi iubita intr-o stare continua de asediu. In cele mai aiurea dintre cazuri se ajunge la urmarit, cotrobait prin telefon, tras de limba prietenele..etc. si asta e foarte aiurea.

De ce e aiurea? Pentru ca cea care a ajuns sa te iubeasca nu-l mai are alaturi pe cel de care s-a indragostit. Probabil ca i-a placut la tine ca stiai s-o faci sa rada, sau poate ca i-a placut ca esti inteligent si are cu cine discuta, sau poate ca i-a placut ca esti pe stilul “zabauc”, total non-conformist si relaxat… ehee…, pai gelos si isteric nu mai semeni deloc cu omul misto ce obisnuiai sa fii. Iubita ta a ajuns sa aiba langa ea un ’politist’!

A, nu e rau sa fii politist, dar la serviciu, daca asta ti-e meseria. Din ’nenea politaiu’ ar trebui sa te transformi, cand ajungi acasa, in Bogdan, Lucian sau cum te-au botezat ai tai. Caci daca intri in casa si spui “Agent Escu, buna seara, ziua la control!” s-a dus frate relatia aia frumoasa, cu amorasi si muzica in surdina, asta se numeste “viata la control!”.

Si, acum te intreb pe tine, merita? Tu nu-ti doreai pentru tine ceva mai mult? Cand ai cunoscut femeia suberba de care te-ai indragostit, asa-ti inchipuiai relatia? “Ce-ai facut, cum ai facut, cand ai facut, cu cine-ai facut, da’ cat ai facut, da’ cine mai era pe-acolo, da’ te-a sunat cineva, da’ te-a mai sunat fostul?”…

Bah, eu inteleg ca te umple de spume ca trecutul ei tot suna la telefon. Inteleg si ca nu-ti place sa stii ca de fata pe care pretinzi ca o iubesti, se lipesc si alti ochi. Dar gandeste-te bine: ce te deranjeaza este din vina ei sau din vina neincrederii tale in ea? De ce s-o pedepsesti cand nu greseste cu nimic?! Tie ti se pare ca e cea mai speciala fata din cate exista. Asa li se pare si altora. Asta inseamna ca trebuie s-o incui in casa?! NU! Ea pe tine te-a ales, si atat.

Lasa-ti jumatatea sa traiasca, pentru ca altfel vei avea doua jumatati de viata facute sul:
- prima jutatate, tu, chinuit de ganduri negre, haituit de intrebari tembele si de un “dar daca” perpetuu;
- a doua jumatate, ea, chinuita de ale tale “unde-ai fost?”, “cu cine ai fost?”, “cine te-a sunat?” si “de ce-ai intarziat?”.


E treaba asa? Nu e…

Si hai sa-ti spun ceva: daca tu o tii in teroare chiar crezi ca daca vrea sa te insele nu o va face pentru ca esti isteric urlator? Nu omule, asta doar o va face mai atenta, daca vrea cu adevarat sa te insele…

Treaba asta cu gelozia este perfect valabila si pentru femei, dar era total nepoliticos sa fac acest topic la genul feminin...

Hai recuneaste, tu esti gelos?


ps: multumiri pentru inspiratie: Cabral

Turu 2.

A: Cu cine ai votat mah?
B: Cu unii care candidau. Oricum nu conteaza. La turu 2 nu mai merg.
A: Ba esti nebun!? Cum sa nu te duci!? Trebuie sa te duci!
B: De ce sa ma duc ma? Ca oricum iese cine ‘trebuie’ nu cine vreau eu!
A: Nu e adevarat. Daca nu te duci, iese cine ‘trebuie’, dar daca te duci poti sa schimbi ceva?
B: Ce sa schimb? Oricum un vot mai mult sau mai putin nu schimba nimic.
A: Pai daca toti gandesc ca tine asa o sa fie si n-o sa mai mearga nimeni la votare. De ce sa-i lasi pe ei sa aleaga pentru tine?
B: Nu las pe nimeni. Pur si simplu nu ma duc. Nu ma intereseaza.
A: Macar dute si anuleaza-ti votul. Nu-i lasa pe ei sa faca ce vor cu dreptul tau de votant!
B: Nu! Imi rezerv dreptul de a sta acasa. Astia nu merita nici cel mai mic efort.


Mircea Badea


Tu te duci la turu 2?

marți, 3 iunie 2008

Rosu. Speranta.

Din totdeauna mi-a placut natura. As putea spune ca natura este viata mea: m-am nascut in natura, am crescut in natura, traiesc din natura. Dar de data asta parca e prea mult. Sunt captiv in propria mea viata…in natura. Nici nu mai stiu numarul zilelor de cand ratacesc prin padurea asta. In orice directie m-as uita vad aceiasi copaci, aceleasi ierburi si aud aceleasi zgomote ale animalelor. La inceput m-am temut de aceste zgomote. Credeam ca ma vor ataca, insa nu stiu cum, sau de ce, nu am intalnit nici un animal, nici o pasare. Singurele vietuitoare pe care le-am intalnit sunt insesctele care imi fac noaptea un cosmar, ma gadila, ma musca, ma trezesc din 5 in 5 minute. Sunt inconjurat de o ‘mare verde’ din care nu mai reusesc sa ies. E ca un labirint dintr-un film prost. Un labirint fara iesire. Crengile copacilor parca m-au invelit. In maretia lor au ‘acoperit’ cerul si nici razele soarelui nu mai reusesc sa patrunda. Parca merg print-un tunel. Un tunel natural. Nu am nici un punct de reper, nici o sursa de inspiratie, nici o perspective de evadare din ‘propria-mi viata’. In ultimele 2 zile am mers pe o poteca batatorita pe care se vedeau urme proaspete, insa nu am reusit sa dau de nimeni. Ba mai mult, am impresia ca ma invart in cerc. Recunosc un copac ale carui crengi sunt crescute in forma literei B. Oare cat voi reusi sa mai rezist mancand doar fructe si mergand toata ziua...luptandu-ma cu natura! Am mare noroc ca din loc in loc mai intalnesc cate un rau…sau mai bine zis un parau. Cate un fir de apa cu care reusesc sa imi potolesc setea si sa-mi recapat puterea de a continua. Odata am incercat sa urmez cursul apei, insa in zadar. Aceasta izvoraste dintr-un loc si nu curge la suprafata mai mult de cativa zeci de metri, apoi dispare, intra in pamant.

Rosu! Am vazut rosu! Aproape ca mi-am pierdut de tot speranta, dar, vad rosu. E o planta pe care nu am mai intalnit-o. O planta marunta cu niste flori rosii. Un miros ametitor ma cuprinde cu fiecare pas facut catre ea. E un miros foarte frumos insa atat de puternic incat simt ca nu mai pot respire. De foarte mult timp nu am mai simtit alt miros decat cel de iarba, cel al copacilor care m-au inconjurat. Nu pot zabovi mult aici. Mirosul ma copleseste. A fost suficient ca am vazut aceasta planta. O pot numi planta increderii, planta sperantei. Ea mi-a dat puterea de a merge mai departe si de a spera ca aventura mea in aceasta jungle se va sfarsi curand. Trebuie sa continui. Trebuie sa ies ‘la lumina’. Trebuie sa vad cerul. Ma orientez dupa aceasta planta pe care o vad din nou la cativa pasi in fata. Si din nou mai inainte. Poate e un semn. Urmez planta cu flori rosii sperand ca ma va duce la marginea padurii. Oricum alta varianta nu am. Momentan e singura solutie si singurul reper pe care il pot urma.

Va intrebati cum am ajuns aici? Ei bine…asta e alta poveste!

duminică, 1 iunie 2008

Cauta-ma TU!

"Reiau acum povestea aia veche cu sufletul pereche
Se zice ca fiecare are undeva, undeva in lumea asta,
Jumatatea sa.
Eu, deocamdata, imi impart singuratatea-n doua:
Iau eu jumatate si jumatate imi las mie.
Ce bine o sa-mi fie, deocamdata.
Da' stiu c-odata si-odata trebuie sa te gasesc.
Recunosc, n-am puterea sa te recunosc.
Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,
Asculta-l bine si cauta-ma tu..."




Taxi-Jumatatea mea



Poate ca am gasit-o deja, poate ca nu! Poate tot ce se intampla cu mine si cu ’jumatatea mea’ e doar un test, un test de la care nu am lipsit insa un test pentru care nici nu am fost pregatit. Merg pe strada. O vad, imi place, ea nu ma vede sau nu ma baga in seama! Daca era jumatatea mea? Nu! Sigur nu era, simt asta. Crezi ca jumatatea ti-o gasest cautand-o? Ma cam indoiesc! E unul din putinele lucruri care pur si simplu se intampla...nu ai cum sa alegi sau sa decizi tu cand, cum, unde, cu cine se intampla. Eu nu ma pregatesc, nu caut. Eu doar astept. Poate si ea la fel. Atunci cum ne vom intalnii? Intamplator! Probabil! Intamplarea face parte din viata...uneleori si viata vine..intamplator!

Va intrebati de ce am scris topicul asta? Duc lipsa cuiva? Ma simt singur? Nu stiu! NU! Singur, sigur nu sunt. Lipseste doar sufletul pereche, dar nu sunt singur! Poate duc lipsa unor gesturi, momente, clipe intime...poate. Dar am rabdare cu ’jumatatea mea’...cea mai multa rabdare! Nu am de ce sa ma grabesc! Nu ma insor maine (cred) si nici nu vreau un copil (acum) asa ca...TRAIASCA BURLACIA!

"ei intreaba, eu raspunde"

Vroiam sa reiau dialogul dintre Sardare si Razvan. Chiar as avea niste intrebari bune sa-mi pun! (asa mai aflu si eu cate ceva despre mine). Dar m-am gandit ca ar fi mai interesat sa vad ce ati vrea voi sa stiti de la mine, ce m-ati intreba…si sincer am fost foarte surprins de ce ati vrut voi sa stiti de la mine (cam slabut…si eram dispus sa raspund la orice)


Cristi: Ce bere iti place cel mai mult din alea care le-ai gustat deja?
Razvan: Sincer, nu stiu sa iti spun una anume, dar imi place Carlsberg, Peroni..Zipfer mai nou!

Crysty: Ce face Romania la euro?
Razvan: De unde vrei sa stiu eu ce face? As vrea sa se califice (am de baut doua beri pe plaja daca se califica) dar ramane de vazut. Importane e sa nu se faca de ras si sa practice un fotbal frumos. Cu asa adversari nu poti avea pretentii mai mari.

Valentino: Cand imi dai berea aia p care tre sa mi-o dai?
Razvan: Cand o sa am bani! Nu vrei sa ma intrebi si cand o sa am bani? (asta ar trebui sa te intreb eu pe tine)

Bella: iubesti???
Razvan: Iubesc!!!

George: cati copii are Prigoana?
Razvan: Sa vezi ca stiu…m-am documentat… 3:Honorius, Silvius si Maximus. Nu puteai sa dai si tu un search pe google?

Lynu: ai prietena?
Razvan: Am mai multe prietene. (iar la ce te referi tu…NU, nu am ‘prietena’)

Valy: cat este ‘pi’?
Razvan: 3.14 am facut si eu putina matematica anii astia de scoala…

Alexandra: ai innebunit?
Razvan: ăăăă…nu cred! Sper ca nu! Sigur nu! E doar starea mea naturala!

Azaza: iti plac pastele? ce preferinte culinare ai?
Razvan: Da. Imi plac pastele si bucataria italiana in general! Dar binenteles nu pot rezufa nici traditionalele noastre sarmale, caltabos, mici. Dar mai nou, mancarea mea preferata e ceva mai exotica de atat…fructele de mare (desi mananc cam rar…dupa buget).

Copilu: cate kg a avut pestele pe care l-ai prins???(din poza)
Razvan: A avut in jur de 8 kg. Dar nu l-am prins eu. Nici macar nu l-am cumparat eu. Si nici poza nu am facut-o eu (logic, nu?)

Miyagi: cand te duci la iasi?
Razvan: Iasi..da..un oras foarte misto. Imi place la Iasi. Vreau sa ma duc la Iasi. Nu stiu cand. Cand voi avea ocazia..cand voi fi chemat poate. Posibil vara asta! Nu stiu. Vrei sa vi si tu sau de ce ma intrebi? Da Leo o bere daca ajungem acolo?:D

Alex: Cand ai fost ultima data in liceu?
Razvan: Ma, sincer nu am mai fost niciodata de cand am terminat dar nici nu mi-e dor. Poate doar de atmosfera…as ace sa fac acolo? Cladirea a ramas aceiasi presupun…mi-a mancat zilele 4 ani. Peste inca 4 o sa mai ajung pe’acolo.

Radu: Tu ai scris mah toate astea pe blog? Unele sunt chiar foarte marfa.
Razvan: baaa..eu imi iau jucariile si plec acasa!! DA! Eu le-am scris. De ce toata lumea se indoieste de chestia asta? Si dupa ce afla ca el le-am scris, de ce toata lumea spune ca am talent si sa ma apuc sa scriu o carte? pfff