rabdarea sufletului

"Strangand nisipul in pumn, ma gandesc cate incap intr-o clipa in care nu mai vrei sa spui nimic..."


Ca intr-o carapace de melc, ratacita prin iarba , se mai cuibaresc inca amintiri ale trecutului, amintiri ce avem obligatia morala de a le pastra vi, amintiri ascunse in suflet ca niste scenarii si tablouri ale trecutului...
Sunt doar un baiat strain ce as vrea sa ajung in acel sat, acel loc fara nume, sa retraiesc amintirea ramasa vie si nealterata de trecerea timpului. doar ce m-am rupt de trecut, sau trecutul s-a rupt de mine..a venit ca un nou inceput..si-mi mestec nerabdarea de a-l retrai.
Nu am ales eu acest inceput, a venit de la sine, netinand cont de oboseala trupului ci doar de dorinta fireasca a sufletului. trec ore, ore fara contur, ore de asteptare, ore care adunate laolalta nasc zile, saptamani, luni...iar dincolo de ele, picaturile nelinistii, ale nerabdarii cad direct pe suflet, cad incandescente topind pe rand, franturi de zambet…insa sufletul meu a invatat sa aiba rabdare! si eu alaturi de el!
Poate ca in viata chiar nu e nimic intamplator, si poate ca asta e doar primul pas catre...ce va fi! poate ca sufletul m-a gasit sau poate e doar sufetul altuia, in trecere pe deasupra gandului meu. mi-am anesteziat trecutul, mi-am inghitit lacrimile si am zambit! vreau ca zambetul asta sa tina o vreme, in ciuda oricaror greutati...