...si visul continua...

S-a mai scris vreodata despre dragoste? Probabil ca da! Despre povesti nemuritoare cu printese si cavaleri calare. Despre iubiri imposibil care se aduna in stomac si-si mesteca durerea (nu mai stiu unde am citit asta dar suna bine). Despre suferinta in iubire, despre distanta care nu poate fi daramate decat in doi. Furia neputintei de a mai iubii pe altcineva dar cu speranta de a o iubii si a fi iubit din nou de ea EA!
E frumos sa-ti amintesti privirea si zambetul care te-au facut sa te indragostesti nebuneste de EA! Sa spui ca EA este ACEEA si sa lupti pana la capat, chiar si in cele mai dificile situatii. Sa sti cand sa inchizi ochii si cand sa lasi de la tine, pentru ca firul fragil ce va leaga sa nu se rupa. Sa fi recunoscator ca face parte din viata ta, chiar si daca nu o poti saruta in fiecare seara, de noapte buna!
Ziua in care am reinceput sa sper a fost defapt o clipa. A fost clipa in care m-a facut sa cred ca de fapt am trait iubirea perfecta iar ceea ce mi s-a intamplat a fost pentru ca Dumnezeu a vrut sa am parte de tot ce e mai bun. E frumos sa privesti lucrurile din perspectiva omului care se simte iubit…iti da speranta de mai bine si traiesti cu ideea ca “EA” e undeva acolo si asteapta sa o intalnesti…te asteapta cu bratele deschise, cu dragoste loiala, plina de respect, admiratie si tot ceea ce presupune o iubire ca in povesti!

Acea clipa. La inceput frumos, nebunesc...de ce nu, copilaresc. Totul era frumos si nimic nu ma putea face sa cred ca se va termina vreodata. Apoi am primit prima ”lovitura”, cand am revenit cu picioarele pe pamant. Dupa aceea, ceva m-a facut sa cred ca trebuie sa mai incerc - dragostea. Am lasat totul in urma si am continuat. Bine zis "am continuat" pentru ca asa a fost...nimic nu se schimbase, "era aceeasi". Insa m-am incapatanat sa cred ca merita sa incerc.
Nu stiu daca am gresit, pentru ca iubeam si dragostea iti ia mintile cateodata, te face sa devii euforic, sa crezi ca totul este si va fi frumos. Asa se si poate intampla, insa trebuie sa exista aceeasi dorinta,"un viitor impreuna". Am lasa multe in urma, am lasat deoparte, am incercat sa fiu "cel mai bun" si poate am gresit. Acum, dupa aproape un an, am invatat un lucru: "sunt eu, nu vreau sa fiu cel mai bun, vreau doar sa fiu eu asa cum multa lume m-a cunoscut si m-a apreciat". Stiu ca nu am nimic special la mine, la prima vedere, insa stiu sigur ca am un suflet mare si o mare dorinta de a iubii si a fi iubit.
Dupa un an, pot spune ca m-am maturizat mai mult, ca am invatat mai multe lucruri despre viata si ca am invatat ca "increderea nu se cere ci se castiga", se castiga prin fapte. Sper ca in viitor sa fiu acelasi baiat care zambea si de ce nu...sa fiu acelasi "pusti" incapatanat si orgolios...asa cum numai eu sunt!


*buna dimineata Soare! Naratorul e din nou viu! Si eu odata cu el!
Voi ce mai faceti!