Teiul meu!

Sunt ani de zile, de cand fac acelasi lucru. Stau. Stau si privesc tot ceea ce ma inconjoara. Oamenii care trec. Singuri, in haita sau doi cate doi…agitati, grabiti, nervosi..altii foarte calmi, linistiti, mamici care isi plimba copiii..un cuplu frumos..’el’ o tine adolescentin in brate pe ‘ea’ si o saruta..se duc catre lac, probabil sa se dea cu barca..eu nu ma pot da cu barca. Nu fac decat sa ii privesc, sa ma minunez de ei si sa sper ca intr-o zi voi face acelasi lucru. Unii se opresc, se uita la mine si parca ar vrea sa-mi transmita ceva insa nu-i inteleg. Le cer sa repete dar nici ei nu ma inteleg pe mine si pleaca mai departe. Intr-o zi o fata frumoasa s-a opret in fata mea, a zabovit cateva secunde si apoi s-a apropiat. Daca as fi fost cu adevarat om, cu siguranta inima mea ar fi luat-o razna insa asa..nu am avut nici o reactie. A venit langa mine, m-a luat de gat si, probabil prietenul ei, i-a facut o poza. Apoi a plecat fara se isi ia ramas-bun si fara sa intoarca capul. Intr-o alta zi priveam doi viermi care se luptau. Sau care faceau dragoste. (nu stiu nici cum se lupta si nici cum fac dragoste viermii). Din inaltul cerului s-a coborat o pasare care la prins in cioc pe unul din ei si.... Pentru unul lupta, sau dragostea s-a terminat. Celalat a ramas singur..a ramas cu obligatia de a-si gasii alt parteren de lupta, sau de dragoste. Eu nu pot face nimic pentru a-l ajuta, Nu pot face nimic nici pentru mine.

Dar intr-o zi mi-am dat seama ca iubesc. DA! Iubesc! Cum e posibil sa iubesc!? Eu!? Uite ca e posibil. M-am indragostit de teliul de langa mine care, din totdeauna, cu crengile sale marete, m-a protejat de lacrimile cerului atunci cand ploua, mi-a tinut umbra, ferindu-ma de puterea arzatoare a soarelui, iar primavera m-a coplesit cu mirosul florilor sale. Il iubesc! Cu toate ca nu stiu sa ii transmit asta, sunt sigur ca stie ceea ce simt pentru el..altfel nu ar face toate aceste lucruri, nu?. Sunt nebun!? Pot fi nebun!? Un suflet de piatra poate avea sentimente!? Si totusi… Cel mai trist e ca eu nu pot face nimic pentru teiul meu…nu-i pot impiedica pe cei ce vin si se iscalesc pe coaja sa imbatranita, nu-l pot apara atunci cand oamenii se urca in el, nici macar nu-l pot plange cand, toamna, frunzele ii cad…nu sunt in stare! Daca-s putea sa-i spun..doar sa-i spun..atat as vrea…TEIUL MEU!

Dar nu se poate! Sunt blestemat sa raman statuie!